Predania Bisericii Ortodoxe privitoare la înţelegerea cărţii Apocalipsei, care completează învăţătura din Sfintele Evanghelii despre vremurile din urmă este contrazisă de unii teologi contemporani. Aceştia consideră că Apocalipsa nu are nicio legătură cu sfârşitul lumii, fiind o carte adresată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (sau de un presbiter pe nume Ioan43) creştinilor din vremea sa, şi că este o carte care descrie lupta Imperiului Roman împotriva Bisericii.
Ne întrebăm însă dacă includerea în Triod a Sinaxarului din Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, alcătuit în secolul XIV de Nichifor Calist Xantopol, nu poate fi considerată ca fiind o dovadă de netăgăduit că Biserica şi-a însuşit învăţătura Sfinţilor Părinţi privitoare la înţelegerea Apocalipsei şi că - implicit - respinge teoriile care o contestă.Prin canonizarea sfinţilor care au făcut profeţii despre sfârşitul lumii (cum sunt Sfântul Nil Athonitul, Sfântul Cosma Etolul46, Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Ioan din Kronstadt, Sfântul Lavrentie de Cernigov sau Sfântul Serafim de Viriţa), Biserica Ortodoxă a arătat că primeşte descoperirile acestora ca fiind de la Dumnezeu. Dacă s-ar fi considerat că descoperirile sunt de la vrăjmaşul, ar fi însemnat că cei care le-au avut au fost înşelaţi de diavol - şi nu ar fi fost canonizaţi. Întrucât aceşti sfinţi au vorbit despre sfârşitul lumii luminaţi de Dumnezeu este bine să se ţină seama şi de învăţăturile lor, care ne oferă repere clare în privinţa înţelegerii vremurilor din urmă. A face abstracţie de mărturia lor înseamnă a ciunti, a cenzura cuvântul semănat de Dumnezeu prin aceştia. Despre necesitatea cunoaşterii învăţăturii ortodoxe despre vremurile din urmă, Sfântul Efrem Sirul scria: „Nu conteni să întrebi până ce nu afli totul întocmai, nu înceta să sari în ajutorul cunoscuţilor, ca să afle şi ei. Căci celor ce au cunoştinţă, cu uşurinţă le va fi cunoscută venirea lui.”
Primirea documentelor electronice are conotaţie spirituală
Documentele electronice fac parte dintr-un lung proces, a cărui ultimă etapă va fi implantarea microcipurilor în trupul omenesc (etapă la care s-a ajuns, deocamdată experimental, dar care mai devreme sau mai târziu va fi generalizată). De aceea, fiecare etapă a procesului (ce se constituie într-un nou pas spre înrobirea omului) are conotaţii spirituale.
Tocmai din acest motiv primirea unuia sau mai multor acte de identitate de către un om este o formă de păcat (o cădere) – cu consecinţe greu de prevăzut, atât pentru cel care primeşte cât şi pentru întreaga societate. În cele din urmă, creştinul are nevoie să înţeleagă că se află în faţa unei alegeri între ce este folositor pentru suflet şi ce pare bine pentru trup, vechea dilemă fiind repusă într-o formă mult mai subtilă astăzi.
Biserica nu poate neglija semnificaţia socială a introducerii documentelor electronice
Biserica are misiunea să poarte de grijă nu doar creştinilor întăriţi în credinţă, ci a tuturor mădularelor sale. Tensiunea dintre Biserică şi stat în această problemă nu poate fi minimalizată. Există riscul ca unii dintre
creştinii din sânul Bisericii noastre strămoşeşti să se rupă de turmă, fiind amăgiţi de liderii de opinie - de alte orientări religioase - care le vor vorbi despre necesitatea luptei împotriva noului sistem dictatorial care se prefigurează la orizont. Chiar şi numai această cauză este suficientă pentru ca Biserica Ortodoxă să aibă iniţiativa purtării stindardului luptei împotriva documentelor electronice (după exemplul Bisericilor din Grecia, Serbia, Rusia, Ucraina, Creta) astfel încât creştinii să nu se poată simţi trădaţi de păstorii lor.
Mai mult decât oricînd este nevoie ca lupta să fie dusă de pe baricade ortodoxe, similară luptei împotriva comunismului, în care ierarhii şi preoţii să nu se teamă să mărturisească adevărul poporului manipulat de mass-media şi aflat într-o stare de confuzie care se accentuează. Lipsa unei atitudini ferme din partea Sfântului Sinod va putea fi înţeleasă de credincioşi ca o dovadă în plus a împlinirii semnelor vremilor din urmă, în timp ce o atitudine verticală, curajoasă, va fi o dovadă a faptului că vremurile din urmă – în care s-a profeţit că ierarhii se vor teme de mai marii lumii şi vor tăcea în loc să apere adevărul – sunt departe.
Oricât de lung va fi intervalul dintre introducerea documentelor electronice şi introducerea implanturilor, această perioadă va fi o perioadă de tulburare. În astfel de situaţii Biserica are misiunea să îndemne credincioşii la o atitudine creştină. Din moment ce avem de-a face cu o problemă spirituală, soluţia ei este tot spirituală.
Poziţionarea eronată la vremurile din urmă, prin adoptarea unei atitudini disperate, este specifică sectanţilor şi nu fiilor Bisericii. Oricât de bine ar cunoaşte credincioşii învăţătura Bisericii despre sfârşitul lumii sau profeţiile sfinţilor şi cuvioşilor despre această vreme, nu există nicio armă de apărare mai bună decât viaţa de nevoinţă şi rugăciune. Pentru că ispitele se vor desfăşura în paralel pe două planuri – şi pe cel social şi pe cel lăuntric, duhovnicesc. O rezistenţă axată exclusiv pe planul social – aşa cum recomandă unii autori anti-sistem, anarhişti sau nu – indică o poziţionare greşită, iresponsabilă. Iar tăcerea este, după cum învaţă.
Cuvioşii luminaţi de Dumnezeu, o formă de colaborare cu antihristul şi înaintemergătorii săi: „Lucru ciudat este că mulţi oameni duhovniceşti, pe lângă faptul că fac tâlcuirile lor proprii, se mai şi tem cu o frică lumească de «punerea la dosar», în timp ce ar fi trebuit să se neliniştească duhovniceşte, să-i ajute pe creştini cu neliniştea cea bună şi să le întărească credinţa, ca astfel să simtă mângâierea duhovnicească. Mă mir cum toate aceste evenimente nu le creează probleme de conştiinţă! De ce nu-şi pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor? Şi dacă îl ajută pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag şi alte suflete la pierzare?.
